Peste 13.000 de spectatori au fost la meciul Steaua – Rapid, din grupele Cupei României, dar Mihai Stoica a lansat o ironie la adresa rivalei din Ghencea, convins fiind că Arena Naționale ar putea chiar să se umple la derby-ul de duminică.
Mihai Stoica susține pe rețelele de socializare că doar la tribuna a doua s-au dat peste 13.000 de bilete pentru derby-ul de pe cel mai mare stadion al țării, programat în următoarea etapă din Superliga.
În schimb, derby-ul din Ghencea, încheiat la egalitate, scor 0-0, a strâns în total 13.678 de spectatori. La meci au fost prezenți și peste 5.000 de fani rapidiști.
Mihai Stoica nu a uitat nici de arbitri, după ce FCSB a ratat victoria și la Galați, acolo unde scorul a fost 1-1, în grupele Cupei României.
„Avem date până acum doar în Tribuna 2 peste 13.678. Cu toate golurile anulate și penalty-urile refuzate”, a scris MM Stoica, pe Facebook.
„Dacă avem gol valabil anulat, ce vrei mai mult? Nu că bag eu mâna în foc, se vede la reluări! Oameni nebuni, nu știu ce să zic, oamenii nu mai au minte, au întunecime. E un arbitru slab”, a tunat Gigi Becali, după partida cu Oțelul lui Dorinel Munteanu.
Cel mai ieftin tichet pentru cei care doresc să vadă din interiorul Arenei Naționale derby-ul FCSB – Rapid costă 30 de lei și permite accesul în peluză.
În schimb, cei care vor dori să simtă atmosfera din zona VIP 1 vor fi nevoiți să scoată din buzunare suma de 200 de lei.
Prețuri:
Peluza – 30 LEI Tribuna a 2-a, inel 2 – 40 LEI Tribuna a 2-a, inel 1 – 50 LEI VIP 3 – 100 LEI VIP 2 – 150 LEI VIP 1 – 200 LEI
„Clubul nostru vine în sprijinul suporterilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a se prezenta la stadion cu E-ticket (bilet care poate fi tipărit acasă, pe hârtie A4, dar poate fi prezentat și pe telefon, la turnichet). E-ticketele pot fi achiziționate până duminică, 5 noiembrie, la ora 19:00”, a fost anunțul făcut de FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER